|
irina_ioana1268@yahoo.com
http://caleaortodoxiei.ning.com
http://o-viata-frumoasa.blogspot.com
Femeia este cel mai sublim ideal.
Dumnezeu a facut pentru barbat un tron,
Pentru femeie un altar.
Tronul exalta, altarul sfinteste.
Barbatul este creierul,
Femeia este inima.
Creierul naste lumina, inima naste iubire.
Lumina fecundeaza, iubirea reinvie.
Barbatul este puternic prin ratiune.
Femeia este invincibila prin lacrimi.
Ratiunea convinge, lacrimile induioseaza.
Barbatul este capabil de orice eroism,
Femeia, de orice sacrificiu.
Eroismul innobileaza, sacrificiul aduce sublimul.
Barbatul are suprematia,
Femeia are alegerea.
Suprematia inseamna forta, alegerea inseamna dreptate.
Barbatul este un geniu,
Femeia este un inger.
Geniul este incomensurabil, ingerul este inefabil.
Aspiratia barbatului este catre gloria suprema,
Aspiratia femeii este catre virtutea desavarsita.
Gloria creaza tot ce e maret, virtutea creaza tot ce e
divin.
Barbatul este un cod,
Femeia este evanghelia.
Codul ne corecteaza, evanghelia ne face perfecti.
Barbatul este un vultur care zboara,
Femeia - o privighetoare care canta.
A zbura inseamna a cuceri spatiul, a canta inseamna a
cuceri sufletul.
Barbatul este un templu,
Femeia este sanctuarul.
In fata templului ne descoperim, in fata sanctuarului
ingenunchem.
Pe scurt, barbatul se gaseste acolo unde se sfarseste
pamantul.
Femeia, acolo unde incepe cerul.
Cu mulţi ani în urmă, trăiau pe o insulă îndepărtată, numită Insula Sentimentelor, toate sentimentele şi emoţiile pe care le cunoaştem astăzi: Fericirea, Tristeţea, Cunoaşterea şi multe altele, printre care şi Dragostea. Într-o zi, Păzitorul Insulei, le-a anunţat că insula se va scufunda.
Dintre toate sentimentele, Dragostea s-a hotărât să nu îi fie frică, să nu abandoneze insula nici chiar în ultimul moment. Când insula mai avea puţin până să se scufunde în adâncul oceanului, Dragostea a hotărât să ceară ajutor.
S-a întâmplat ca, în acea clipă, Bogăţia să treacă pe lângă Dragoste, într-o barcă. Dragostea a spus:
- Bogăţie, mă poţi lua cu tine în barcă?
- Îmi pare rău, Dragoste, nu pot, i-a răspuns Bogăţia. Este prea mult aur şi argint în barca mea şi, sincer, nu mai am loc şi pentru tine.
Apoi, Dragostea a întrebat Vanitatea, care se afla într-o altă barcă. Şi Vanitatea i-a dat acelaşi răspuns:
- Nu pot să te iau în barca mea, Dragoste, eu am nevoie de spaţiu, nu îmi place să stau îngrămădită.
Apoi, Dragostea şi-a îndreptat privirile spre Tristeţe, care era chiar lângă ea.
- Tristeţe, te rog mult, ia-mă cu tine.
- Ah, îmi pare rău, a răspuns Tristeţea, dar chiar nu am cum. Mă simt atât de singură încât vreau să fiu doar eu, nu am nevoie de companie acum. Te rog să mă înţelegi.
S-a întâmplat ca pe lângă Dragoste să treacă Fericirea.
- Hei, tu, Fericire, ia-mă şi pe mine cu tine, nu mă lăsa aici pe insula aceasta care se va scufunda.
Dar Fericirea nu a auzit ce a spus Dragostea, fiind prea preocupată de propria ei bucurie.
Dintr-o dată, cum stătea supărată şi aproape că o podideau lacrimile, Dragostea a auzit cum cineva o strigă:
- Dragoste, poţi să vii cu mine.
Dragostea foarte fericită şi-a întors capul şi a văzut un bătrânel. Ţopăind de bucurie, Dragostea a sărit în barca bătrânelului, însă, datorită fericirii ce o simţea că a fost salvată, a uitat să-l întrebe pe bătrânel cum îl cheamă, limitându-se doar să-i mulţumească.
- Eu îţi mulţumesc foarte mult că m-ai salvat. Dacă nu ai fi fost tu, aş fi murit de mult.
Când au ajuns pe uscat, însă, privindu-l pe bătrânel cum se îndepărtează de barcă, Dragostea şi-a dat seama că simple mulţumiri nu sunt de ajuns.
Atunci, privind înspre Cunoaştere, care era chiar lângă ea, a spus:
- Dar cum îl cheamă pe bătrânelul care m-a salvat? Am uitat să-l întreb.
Şi Cunoaşterea i-a răspuns:
- Era Timpul.
- Timpul?, se miră Dragostea. Apoi, ca şi cum ar fi citit chipul Dragostei, Cunoaşterea i-a zâmbit şi i-a zis:
- Pentru că doar Timpul poate să înţeleagă valoarea Dragostei
Acum sunt mai pustiu ca totdeauna
De cand ma simt tot mai bogat de tine
Si-mi stau pe tample soarele si luna
Acum mi-e cel mai rau si cel mai bine
Si uite n-are cine sa ne-ajute
Abia-si mai tine lumea ale sale
Si-ntr-un perete alb de muze mute
Nebunii negri cauta o cale
Refren x 2:
Si te iubesc cu mila si cu groaza
Tot ce-i al tau mi se cuvine mie
Ca un nebun de alb ce captureaza
Regina neagra pentru o vesnicie
Prin gari descreierate accidente
Marfare triste vin in miezul verii
Iar eu sunt plin de gesturi imprudente
Ca sa te apropii si ca sa te sperii
Jur imprejur privelisti aberante
Copii fragili ducand parinti in spate
Batrani cu sanii gri de os pe pante
Si albastrosi venind spre zari uscate
Refren x 2
Mi-e dor de tine si iti caut chipul
In fiecare margine a firii
In podul palmei daca iau nisipul
Simt un inel jucandu-se de-a mirii
I-aud prin batalii din vreme-n vreme
Ostasii garzii tale ti se-nchina
Iubita mea cu foarte mari probleme
Cu chïp slavon sï nume de regïna
Refren x 2
|
English
O, Sfinte Ioane, întru tot laudate si de minuni facatorule, primeste aceasta umila rugaciune de la noi, nevrednicii tai robi, caci catre tine ca la un grabnic folositor alergam noi, chemându-te cu evlavie: vino, Sfinte, si vezi ranile si durerile noastre. Ia aminte la suspinele noastre, ca stim, Sfinte al lui Dumnezeu, ca desi ai patimit greu pentru dragostea lui Hristos, dar prin vietuirea ta ai aflat dar de la Dumnezeu, fiindca ne-am încredintat ca si dupa mutarea ta la viata cea vesnica a nazuit la ajutorul tau si ti s-a rugat cu credinta, nu a ramas neajutat. Ca cine te-a chemat si tu l-ai trebut cu vederea? Sau cine s-a rugat tie si nu l-ai auzit?
Minunile si ajutorul tau, Sfinte, ne-au facut si pe noi, pacatosii, sa alergam la ajutorul tau. Am auzit de minunea pe care ai facut-o trimitând prin rugaciune o farfurie de mâncare din Procopie pâna la Mecca. Am aflat de vindecarile tale minunate, de multimea de bolnavi care au aflat izbavire din suferintele lor. Credem ca Dumnezeu te-a proslavit prin minuni fara de numar. Oare pe noi ne vei lasa fara ajutor? Sa nu fim noi lepadati de la dragostea ta, Sfinte, chiar daca vietile noastre sunt pline de faradelegi.
Aducându-ne aminte de mijlocirile tale binecuvântate, credem ca tu acelasi esti, Sfinte, astazi ca si atunci, si ca nimeni din cei ce se roaga tie nu ramâne fara ajutor. Pentru aceea si noi, fiind scârbiti si în pagube, alergam la tine cu credinta si lacrimi, îngenunchind, si ne rugam tie, Sfinte Ioane, sa te rogi pentru noi lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Celui Ce n-a trecut cu vederea rugaciunea ta cea jertfelnica, ci te-a ascultat si te-a întarit si te-a primit în cerestile locasuri, Roaga-L sa departeze de la noi dreapta Sa mânie, sa apere orasele, satele si toata tara noastra de seceta, de foamete, de furtuni napraznice, de cutremur, de boli si rani aducatoare de moarte, de navalirea asupra noastra a altor neamuri si de razboiul cel dintre noi.
Mijloceste, Sfinte Ioane, pastoritilor nostri râvna fierbinte catre Dumnezeu, purtare de grija pentru mântuirea sufleteasca a pastoritilor, întelepciune în purtare si învatatura, cucernicie si tarie în ispite; tuturor cârmuitorilor purtare de grija fata de supusi, iar supusilor îndeplinirea cu sârguinta a tuturor îndatoririlor lor, ca astfel, în pace si cu cucernicie, sa petrecem veacul acesta. Sa ne învrednicim de împartasirea bunatatilor celor vesnice în Împaratia Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Caruia I se cuvine cinste si închinaciune, împreuna cu Tatal cel fara de început si cu Preasfântul Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.
Rugaciune care se citeste la vreme de boala:
Bucurându-ma de dumnezeiasca marire la care te-ai înaltat, o, Sfinte Ioane, îndraznesc sa alerg la ajutorul tau pentru tamaduire. Stiu, Parinte, ca încercarile vin din rânduiala lui Dumnezeu. Stiu ca prin boala trupului, sufletul se curateste, si ca rabdarea este rasplatita de Dumnezeu. Dar de multe ori norii negri ai deznadejdii îmi tulbura mintea si ma departeaza de rugaciune.
De aceea dar, o, Sfinte, gasesc alinare în cugetarea la vindecarile tale minunate. Tu ai tamaduit multimea de copii spre bucuria parintilor lor. Tu ai îndreptat spatele batrânei gârbove, tu ai dat sanatate femeii bolnave, spre bucuria copiilor ei. Tu l-ai vindecat pe batrânul Atanasiei care s-a uns cu untdelemn din candela ta. Tu ai îndepartat cheagurile de sânge din capul Vasulei si l-ai tamaduit pe doctorul necredincios.
Stiind grabnica ta mijlocire, te rog, o, Sfinte Ioane, ia viata mea în mâinile tale si mijloceste precum stii mîntuirea mea. Daca voia Domnului este sa duc cu rabdare crucea bolii, da-mi putere si ajuta-ma sa nu cârtesc din cauza neputintelor. Dar daca Bunul Dumnezeu se va milostivi de mine pentru rugaciunile tale, atunci sa ma tamaduiesti fara sovaiala, noule doctor fara-de-arginti, ca vazând aceasta sa-ti multumesc tie si sa-l laud în vecii vecilor pe Doctorul sufletelor si al trupurilor, prin cântarea: Aliluia!